ARTE VIZUALE. Mîini

„Destinul îşi scrie povestea în palma fiecărui om“, îmi spunea demult bunica. Dacă ar trebui să folosesc un singur cuvînt pentru a sintetiza mesajul pe care albumul lui Răzvan Voiculescu mi l-a transmis, acesta ar fi „mîini“.   Mîini mici şi dolofane de copil obosit de joacă, mîini delicate şi parfumate de fată în devenire, mîini cochete de femeie proaspăt măritată, mîini calde de femeie coaptă, mîini noduroase de bărbat sau mîini cuminţi, aşezate, de bătrîni împăcaţi cu viaţa.   Mîini care aleg cartofii, care mînă bivolii la arat, care treieră grîul, care torc lîna, care ţes la război, care sparg nuci. Mîini care mulg oile. Mîini care crapă lemne.   Mîini care cară prapori. Mîini care îşi şterg o lacrimă după cel mort sau care îşi ascund ochii de indiscreţia fotografului. Mîini care maschează un hohot de rîs prea tare şi nelalocul lui. Mîini care mîngîie în treacăt un copil. Mîini care se mişcă agitate cînd explică ceva. Mîini care întind un pahar de horincă. Mîini care indică o direcţie. Mîini care se închină. Mîini care se apără de soare pentru a urmări o fugă de nori. Mîini care îşi potrivesc năframa. Mîini care oferă. Mîini mari, late, noduroase, […]