ARTE VIZUALE. Morfeme. Expozitia Andrei Manescu

Mizind pe radacina comuna (grafo) a scrisului si a artelor desenului, Andrei Manescu* transgreseaza limitele si intr-un sens, si in celalalt. In primul rind, sintagmatic vorbind, la nivel „macro“, expozitia ni se propune ca text(-e): text ce impune autoreflexivitatea – mai precis, autoparafraza –, text care, reintors asupra siesi, incearca sa legitimeze elementele – morfemele – pe care le vehiculeaza. Una dintre lectiile postmoderne ne arata ca a expune inseamna a (se) (re-)inventa (a se intelege: re-descoperi): autorul recurge la ea cu ajutorul (re)combinarii panourilor si prin repictarea dreptunghiurilor de sticla dispuse modular (speculind ideea de palimpsest) – a se citi, in ambele cazuri, „re-scriere“ –, cu prilejul fiecarei noi expozitii. In al doilea rind, paradigmatic vorbind, prin faptul ca formele sale – la rindul lor reductibile la altele – implica un registru semiotic larg, ele pot fi interpretate ca litere, ideograme, simboluri, semne menite sa concentreze energii spirituale, obiecte cu caracter apotropaic etc. In ele descoperim cele citeva forme de baza ale geometriei artistice: crucea, triunghiul, patrulaterul, cercul, care, independente, isi asuma un rol ornamental sau de semnalizare a texturii. Vagi aluzii antropo-/zoomorfice trimit, mai departe, la functiile totemice. Primul grad de abstractizare – de la formele geometrice primare […]