ARTE VIZUALE. Retragerea in(spre) sine

M-am numarat printre cei care, la vremea initierii colectiei de texte critice Paideia asupra fenomenului arhitectural, sub autoritatea lui Augustin Ioan, au cirtit asupra utilitatii acestui tip de demers, cita vreme arhitectura noastra insasi, felul nostru propriu de a zidi si de a trai aceasta zidire se afla, consideram pe atunci, inca intr-o mare suferinta. intre timp, s-a adunat in numita colectie un numar impresionant de titluri ce dau seama despre menirea de a „face buna umbra pamintului“ si care se straduiesc sa decodifice sensurile acestei vocatii; tot intre timp, arhitectii nostri (unii dintre ei, cel mai probabil aceiasi carora aceste volume teoretice le sint folositoare) au dat tarii, si, uneori, Europei, cladiri de cert interes, care au ocupat cu demnitate paginile unor reviste si publicatii de prestigiu de aiurea. Cu alte cuvinte, scontata acomodare, care pe mine ma gasise sceptic, s-a dovedit a fi fost o operatie bine gindita, „cu bataie“, preconizindu-se boom-ul constructiv care avea sa recupereze in salturi diferenta fata de reflexia scrisa. Ce aduce nou volumul lui Augustin Ioan fata de aceasta continuitate a „arhitecturii scrise“? O intoarcere la radacini Se pare ca, in esenta, urmarea unei singure lucrari/atitudini: argumentarea multiplu fatetata a unei sinceritati de […]