ARTE VIZUALE. Se intorc barbatii incercati ai picturii

Florin Ciubotaru ne-a obisnuit in rarele si asteptatele sale etalari expozitionale cu perfectul echivoc al semnului pictat. Acel echivoc prin care pictura se poate mai bine instala in toata poetica sa, de re-vazut altfel lumea. Daca ar fi „scrise“ din tuse intretesute de culoare, „pohemele“ acestea s-ar putea numi intre copertile de acum ale vechii sali Dalles: „Zero“, „Pestele“, „Nud romantic“, „Tors“, „Saminta“. „Ochiul cu care vedea nu era cel uman: vedem felul cum vedea“, ne ofera, iata, un bun motto Gellu Naum. De mult timp, cam dupa desfasurarea de „firmament“ (in sens teologic) a uriasei tapiserii „Fiul Universului“ de la Teatrul National (1969-1979), Florin Ciubotaru vede lumea – cea blind inconjuratoare – din spatele retinei, adica prin tesuturi nervoase, pieloase, chitinoase, conjuncte. Apoi artistul se asaza la lucru pentru a dezamorsa arcane picturale dificile si rare si-i sesizam curiozitatea nestapinita a dedesubturilor cromatice din marile lectii ale picturii. Arena de acum sase ani (Rotonda Galeriilor Artexpo) era strabatuta de aventurile negrului (de angularitati si compuneri centrifugale). In aceasta etapa predomina oblicele concurente si stralucirea unor registre de verde smarald. Florin Ciubotaru nu dezminte tensiunea atacului, a sarjei, cu care a fost in-tiparit de comentariul lui Andrei Plesu din 1987. […]