ARTE VIZUALE. Tigve, rochii, vietăţi

Trei verigi profesorale*

  • Recomandă articolul
În curtea-şcoală de sculptură bucureşteană, cu nume de redută, „La Griviţa“, s-au cultivat, în ultimele două decenii, „pacea şi poezia“. Vechea paradigmă a sfărîmătorilor, adică de cioplitorie directă a lemnului sau a pietrei, cu modelul legendar din promoţiile anilor ’70, după cea a „gibonilor“ (Codre – Bata – Marianov – Buculei…), a fost îmblînzită de muze. Dovadă sînt trei „volume“ de portofolii de artist care au crescut unul din altul, prin pedagogia de atelier, cu bun sîmbure adus din Clujul anilor ’70-’80.   Cu intrarea flancată, la Sala Dalles, de crucile celor căzuţi la baricada din 21 De­cembrie, un ansamblu copleşitor de 170 de piese monumentale din porţelan au fost lucrate de către sculptorul Mircea Spătaru la Cluj, tocmai în anii descendenţi ai ceauşismului, 1971-1989. Ansamblul de porţelanSupplicia de la Dalles va reprezenta România la Bienala de la Veneţia, în acelaşi an de faimă postrevoluţionară. Profesor de studiu al formei la catedra de ceramică a Institutului „Ioan Andreescu“ din Cluj, Mircea Spătaru (1937-2011) va deveni, tot atunci, profesor de sculptură şi rectorul, pentru mai multe candidaturi, al Academiei, apoi al Universităţii de Arte bucureştene. Spătaru a conceput, aditiv, dar pe o coardă de intensitate constantă, timp de 18 ani, un […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }