ARTE VIZUALE. Un nou Salon Mic la Bucureşti – ediţia a VII-a
GALERIE FOTO Salonul Mic Bucureşti 2013
- 21-06-2013
- Nr. 678
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Arte
- 0 Comentarii
Între 11 şi 24 iunie 2013, Centrul Artelor Vizuale – Galeria Căminul Artei găzduieşte cea de-a şaptea ediţie a Salonului Mic Bucureşti. În formulă prescurtată, salonul despre care discutăm este mic nu ca importanţă, ci ca dimensiuni maxim admise ale lucrărilor. Indiferent de materiale, tehnici ori tip de artă, fie că avem de-a face cu două, trei dimensiuni, mixed media sau alte forme de manifestare, latura cea mai mare, respectiv spaţiul ocupat de lucrare, nu trebuie să depăşească 60 de centimetri, pentru a fi admisă în expunere. Semnatarul a urmărit evenimentul încă de la prima ediţie şi poate certifica faptul că acesta a avut un traseu ascendent, fără fluctuaţii, din 2007 pînă în prezent, atît din punct de vedere calitativ, cît şi al participării. Aşa cum se întîmplă în cazul tuturor proiectelor culturale cîştigătoare, aparenţele pot înşela: Salonul Mic nu s-a făcut de la sine şi nu a crescut fără considerabile eforturi organizatorice, în fapt fără o incredibilă risipă de timp, energie şi suflet. Omul căruia îi datorăm Salonul – căci avem de-a face cu o persoană, nu cu o instituţie –, este Ionuţ-Theodor Barbu, artist plastic şi profesor la Liceul „Nicolae Tonitza“. Pentru a pătrunde în spatele comunicatelor de […]