ARTE VIZUALE/MUZEELE LUMII

Palatul „prinţului pictorilor“

  • Recomandă articolul
Casa lui Rubens (Rubenshuis) din Antwerpen este, fără îndoială, un spectacol muzeistic. În parte, datorită rarităţii unor asemenea privilegiate „receptacule“ – am în vedere clădirile, adaptate rigorilor muzeologiei contemporane, în care au trăit El Greco la Toledo, Rembrandt la Amsterdam, Michelangelo la Florenţa sau Giorgio Vasari la Arezzo; în bună măsură, apoi, graţie obiectelor valoroase, „de epocă“, ce caută să reconstituie ambianţa originară. Farmecul acestui particular muzeu însă este ţesut din efluviile locului încărcat de istorie. O întreagă lume (în sens heideggerian, aş îndrăzni să spun) – de traiectorii, evenimente, frînturi de destin – este ferecată, adăpostită între pereţii dublului imobil de pe strada Wapper, nr. 9-11. Aici s-a petrecut cea mai mare parte din biografia pictorului, între aceste ziduri a lucrat şi tot aici s-a stins, în 1640. Obiectele desfăşurate în interior (piese de mobilier, tablouri, statuete, simple ustensile), dar mai cu seamă „arhitectura“ acestui perimetru relativ restrîns, ce însumează locuinţa propriu-zisă, atelierul, grădina şi curtea interioară, poartă amprenta ilustrului locatar; parcurgi acele spaţii – coridoare, simple odăi, saloane – însoţit de Rubens, contempli prin mijlocirea sa o natură statică de Alexander Adriaenssen sau un bust de satir modelat de Lucas Faydherbe. Prinţul pictorilor din Antwerpen locuieşte încă acolo. […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }