Artistne(s)t must go on!

  • Recomandă articolul
Între 28 şi 29 ianuarie, la Centrul European de Cultură Sinaia a avut loc o discuţie cu titlul „Arte vizuale contemporane – Perspective“. Născută cu un scop precis, acela al căutării unor soluţii pentru continuarea programului de rezidenţe artistice de la Sinaia şi Bacău, a căror finanţare se încheie în luna martie a acestui an, discuţia a oferit nu numai posibile variante de lucru pentru viitor şi strategii de finanţare, ci a reuşit să deseneze, foarte corect şi la rece, harta artistică românească. În ce măsură comunitatea artistică locală este puternică şi închegată? Cît de bine este ea conectată la o reţea internaţională? Care este rolul unei rezidenţe artistice? Avem, pînă la urmă, nevoie de un asemenea organism într-o societate? Pornind de la întrebări de acest fel, s-a ajuns, firesc, la cele fundamentale: ce este arta contemporană? Cum este ea privită/ignorată la nivel local? Unde sînt hibele?   Întîlnirea de la Sinaia s-a născut de fapt în jurul unei rezidenţe artistice suplimentare, de o săptămînă, la care invitaţi au fost artişti ce au trăit experienţa Artistne(s)t în trecut: Daniel Knorr, Teodor Graur şi Bogdan Bordeianu. Esenţial mi se pare faptul că organizatorii au ales ca întîlnirea să fie purtată deschis, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }