„Artistul nu are nevoie de liniste sufleteasca si de calm“. Interviu cu Mircea Horia SIMIONESCU
- 31-01-2008
- Nr. 408
-
Ovidiu ŞIMONCA
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
„E o farsa! Cine v-a spus ca am implinit 80 de ani? Am auzit si eu ca circula vorba asta prin tirg, dar eu va spun ca nu-i adevarat! N-am implinit 80 de ani. Daca vreti sa credeti ca am 80 de ani, e doar treaba voastra, a revistei.“ Acestea au fost cuvintele pe care mi le-a adresat scriitorul Mircea Horia Simionescu dupa ce i-am spus, la telefon, ca as vrea ca revista Observator cultural sa realizeze un interviu cu domnia sa. Farsa sau nu, iata ce-a iesit. Cum e viata la 80 de ani? Insuportabila si demna de a fi traita. De ce insuportabila? Te ajung din urma semnale, care se transforma in afectiuni stinjenitoare. Afectiuni care pornesc de la sistemul osos, de la schelarie, pina la lipsuri in orientarea pilotului automat. Ce poti sa faci? Accepti aceasta lipsa de confort. Am prevazut o asemenea situatie in Bibliografia generala, cind am pus un titlu: Arta nepreciziei in cinegetica. Asa ca as vrea, daca mai pot, sa fac o arta a neputintelor, sa le insir ca atare. Ma obsedeaza ideea de a gasi virtuti in situatiile nenorocite in care te aduc evenimentele. Nemaiavind puterea tineretii, acum te lafai in neputinta, […]