„Așa-numitul genocid armean“ a fost Genocid!

Pe mine personal mă interesează mai puțin dacă va fi demis sau va demisiona actualul prim-ministru, Mihai Tudose. Sau dacă va fi înlocuit cu Vasile Blaga, cu Cioloș, Monica Macovei sau Ludovic Orban. Ganz egal, o apă și un pămînt. Dincolo de limitele unei categorii de greutate, ca la box sau lupte, indiferent de partidul care propune. Jos PSD! OK. Dar alternativă la PSD, opoziție, iok! Nu e OK. Ce facem? Cine să administreze în aceste condiții România? Ciondănelile interminabile dintre partidele politice pe te miri ce subiecte, reale sau forțat promovate pentru a da în gît adversarii politici, ca să nu meargă nimic ca lumea în țara asta, duc la un blocaj intern care nu folosește românilor. Taman acum, cînd pe plan extern se pare că stăm mai bine. Președintele Klaus Iohannis aduce o vizibilitate sub mandatul lui Traian Băsescu. Iar cu NATO la București, nu ne e teamă că ar putea da buzna muscalii.

Nu-mi este însă indiferent dacă mor pe bandă rulantă oameni nevinovați prin spitalele sau pe șoselele României. Nu-mi este indiferent dacă mor oameni. Multe victime a lăsat și Genocidul armean din 1915. Care nu interesează actualitatea românească în mod curent. Are alte priorități. O spun cu năduf, recunosc, dar și cu resemnare. Deja mi-e indiferentă reacția societății românești. Dar mă simt obligat să precizez că, pentru prima dată în istoria românilor, se organizează la București, pe 13-14 octombrie, saptămîna aceasta, o Conferință Internațională dedicată unei tragedii consumate acum peste 100 de ani. Recunoscută pe zi ce trece de mai multe state sau organisme internaționale – totul se poate găsi pe net, iar netiștii [sic!] cu minimă experiență se pot informa lesne despre ce și cum –, negată de autoritățile Republicii Turcia și de mare parte a etnicilor turci. Care nu vor să recunoască și pace că în 1915 a fost genocid. Din nefericire a fost. Așa-numitul genocid, cum cu sictir se pronunța, de 24 aprilie 2017, un admirator din Germania al președintelui Erdogan – Sakir Colak, președintele unui agresiv recent creat partid Egalité Justice în Franța – a fost un teribil și tragic Genocid în toată regula. „Se vorbește de un așa-zis genocid armean, el n-a putut fi niciodată probat pînă în ziua de astăzi“, notează junele lider militant al unei grupări inițiate și dirijate de autoritățile de la Ankara pentru a promova în plan politic în Europa, în Franța (dar și Germania) cu precădere, interesele oficialităților turce. Faptul că un simplu cuvînt, Genocid, a fost interzis, începînd de anul acesta, să fie folosit în Parlamentul turc – sub amenințarea unor severe sancțiuni pentru parlamentarii de la Ankara – spune multe despre libertatea de expresie și drepturile fundamentale ale omului sau independența Justiției (despre care se pronunța senin și fără să clipească și ministrul turc de Externe, Mevlut Ceavusoglu, un distins diplomat cu studii în Marea Britanie și SUA, într-un lung interviu de la BBC World Service). Multidimensiunea internațională a politicii externe a Turciei este una, Genocidul este altă căciulă. Sau Immam Baildî, că tot ne amintim mereu de bunătățile pe care le făceau bunicile noastre. Că a fost primul Genocid din secolul al XX-lea, că a devenit al doilea în ultimii ani după ce s-au pus pe tapet alte crime din Africa făcute de colonialiștii germani, că a fost înaintea și a premers îngrozitorul Holocaust, pus în practică tot de germani, nici nu mai are relevanță. Cei care contestă cu voce tare, și nu sînt puțini dintre cetățenii turci de azi, din Republica lui Erdogan, din cea a lui Macron sau din cea a Angelei Merkel, ar trebui să fie mai mefienți cînd se avîntă în ast­fel de patetice declarații vădit partizane. Realitatea din prezent sau trecut nu poate fi ascunsă sau mistificată la infinit. Adevărul nu poate fi ascuns sub grămezi de minciuni. Adevărul, pentru orice individ sau popor, nu poate fi escamotat pînă la sfîrșitul lumii. El trebuie asumat. Orice greșeală poate fi iertată. Orice crimă poate fi ignorată. Orice tragedie poate fi uitată. Dar nu poate fi ascunsă.

Așa-numitul genocid a fost Genocid!

Nu de puține ori, politicieni de rang înalt lasă o astfel de problemă pe mîna istoricilor. Să cerceteze istoricii și mai vedem. Oricîte comisii mixte de anchetă sau de cercetare a unor abuzuri, crime, monstruozități, crime împotriva umanității ar fi, Holocaustul, ca apocaliptică formă finală a crimei în masă, pînă la urmă documentele și arhivele își spun cuvîntul. În cazul Holocaustului, faptele incriminate au fost condamnate de Tribunalul Internațional de la Nürnberg. În cazul Geno­cidului armean din 1915, recunoașterea și condamnarea lui urmează. Ca și asumarea responsabilității/vinovăției Imperiului Oto­man și a urmașei lui, Republica Turcia. Așa cum Germania și Austria, aliatele Im­periului Otoman în timpul primei conflagrații mondiale, au reușit, în 2015, prin ceea ce limba germană definește ca Schuldfrage – id est chestiunea vinovăției – să recunoască Ge­nocidul Armean din 1915 și să-și asume politic gravitatea evenimentelor criminale care s-au derulat (nu doar) în 1915. Viitorul democratic și european al Turciei, așa cum îl definea și proiecta fondatorul Turciei moderne și primul ei președinte, generalul Mustafa Kemal Atatürk, depinde direct și de recunoașterea Genocidului Armean din 1915. Un război nu înseamnă eliminarea unui întreg popor. Pînă la un anume moment al istoriei, adversitatea dintre două părți presupunea și o doză de umanism, cavalerism, protejarea civililor. Totaleskrieg, Războiul total, preconizat de aceiași germani, a schimbat regulile jocului. Acum, în 2017, omenirea întreagă nu mai vrea ca totul să fie permis. Orice crimă, a unui individ sau a unei autorități statale, va trebui să fie recunoscută și asumată. De aceea s-a inventat Tribunalul Internațional de la Haga. De aceea, chiar și în anii noștri Slobodan Milošević și Radovan Karadzić au ajuns după gratii. Pentru că au girat uciderea unor civili nevinovați. Ceea ce s-a întîmplat și în 1915, pe scară mult mai largă. Un întreg popor s-a dorit a fi scos din istorie. O spun numeroase studii, cercetări aplicate, mormane de documente din arhivele Europei – cele turcești doar parțial și selectiv sînt deschise –, s-au pronunțat nu puțini istorici și oameni de știință de pe toate meridianele. Genocidul Armean din 1915 nu este o simplă traumă a unui popor, ci o problemă vitală pentru viitorul democratic al Europei. Bătălia care se dă pentru un simplu cuvînt ascunde însă multiple aspecte. De la strategia geopolitică a Washingtonului – care, în mai multe rînduri, s-a oprit în ultimul moment de la a utiliza cuvîntul Genocid, că a fost vorba de președinții Nixon, Bush, Clinton sau Obama – la interesele geostrategice ale Israelului ori interese de politică internă ale Turciei. Dincolo de utilizarea cuvîntului, faptele rămîn. Nu doar în memoria oamenilor, care mor, ci în aceea a documentelor. Care probează totul. Fără tăgadă. Așa-zisul genocid a fost Genocid, Sakir Effendi! Și o spune un om pe care bunica lui îl gratula drăgăstos, copil fiind, cu termeni precum Yavrum și Mash Allah!