Asaltul asupra Europei
- 01-04-2016
- Nr. 816
-
Bedros HORASANGIAN
- OPINII
- 7 Comentarii
Oricît nu ne-ar plăcea să acceptăm o astfel de situaţie, ea este reală. Oricîtă ipocrizie şi lacrimi – ministreasa de externe a UE pe pieptul premierului iordanian, expresie vie a neputinţei Europei de a-şi gestiona treburile interne – am pune la bătaie, situaţia nu e trandafirie. Oricît am vrea să spunem că nu e aşa – precum eroul lui Marin Preda, care nu accepta realitatea unei cămile („Aşa ceva nu există!“, teribilă scenă, de care ar trebui mereu să ne aducem aminte, chiar dacă nu mai citim Marin Preda, ci numai Raymond Aron) – situaţia este mult mai rea/complicată decît pare la o iute ochire. Pe lîngă problemele – multe şi grave – economice, financiare, de mediu, sociale etc. cu care se confruntă ţările ce alcătuiesc Europa – nu doar cele membre UE –, a apărut şi s-a accentuat o altă problemă gravă. Cea a securităţii Europei. Cine ne apără şi de cine, cine sînt adversarii ei, ce măsuri, rapide şi pragmatice, vor trebui luate pentru a se apăra această construcţie, clădită în secole şi cu multe sacrificii, numită Europa. După puternica criză economico-financiară ce a zguduit nu doar Wall-Street-ul, ci şi Europa, după ce Rusia a avut impertinenţa să […]
Domnule lucid, dacă vi se pare abominabil faptul că unor fete musulmane li s-a smuls baticul, cum vi se par miile de victime ale violuri sălbatice practicate de musulmani prin vest sau nord? In Suedia 80% dintre violuri sînt comise de musulmani – unele se termină chiar cu omorîrea victimei – și poliția nu are voie să facă oficiale aceste statistici. Sigur că nu trebuiau agresate fetele, dar hai să nu le plîngem noi lor de milă, că ei au făcut mult mai mult rău în Europa decît smulgerea unui batic.
Cît despre MAICA DOMNULUI, foarte frumos că are capul acoperit – deși nu cred că acoperămîntul ei are același înțeles și scop ca vălul musulman care acoperă părul, gîtul și uneori fața -, dar noi trăim totuși într-o lume laică. La urma urmei, au trecut vreo 2000 de ani de cînd își acoperea FECIOARA capul.
Un articol corect, felicitari! Dar numai punerea degetului pe rana nu cicatrizeaza rana. Europa e frumoasa, e bogata, a fost crestina si acum e cvasi-atee dar fundamentele ei sunt tot crestine cu radacini greco-romane (sistemul de legi, artele, muzica, etc.), deci ce ar trebui sa faca europenii vazandu-se asaltati de toti acesti imigranti tineri, buni de munca si de lupta, dar care nu sunt obisnuiti sa munceasca, mai ales in sistemul intensiv si ultra-profesionalizat european (lenea orientala e vestita!), cu creierele spalate de propaganda islamista si care vad in Europa o tinta legitima de cucerire – „cu pantecele nevestelor noastre”, cum plastic se exprima Erdogan acum cativa ani? Nu putem plange la nesfarsit si tine momente de reculegere dupa fiecare atentat sau fiesta arabeasca cu fete blonde prinse la mijloc (vezi Koln, dar sunt atatea altele nesemnalate de presa!). Mogherini a dat un exemplu lamentabil despre ce mai e Europa azi; as fi preferat o Tatcher care sa dea cu pumnul in masa, scrasnind presei iordaniene: „Destul!”.
De ce confundam „islamofascismul” cu populatia ingrozita, care fuge de ororile razboilului? ; oare copiii ucisi de bombe, sau cei inecati, incercand sa isi salveze viata, sunt islamofascisti??? ii bagam pe toti intr-o aceiasi oala? Unde raman valorile democratiei europene, daca insasi intelectualii nu reusesc sa desparta 2graul de neghina”?
Nu va lasati culpabilizat domnule Horasangian ca, macar in politica externa, ganditi corect. Islamofascismul are si sustinatori printre urmasii crestinilor, mai saraci cu duhul.
Ce trist sa-ti folosesti condeiul in scopul unor instigari ca cele de mai sus. Asemnarile din discursul lui Erdogan si al unor intelectuali romani, sunt din ce in ce mai des vizibile, (vezi si Ana Blandiana in discursul din martie la Universitatea babes Boylai din Cluj)…
Ce ne mai rămîne d-le BH, să punem tunurile (nu doar de apă) la frontiere, nu ? Eventual să reintroducem legile rasiale şi discriminarea religioasă, adică să atacăm tocmai fundamentul acestei Europe – un fel de superba civitas – pe care o consideraţi asediată de … « liftele pagîne » ?
Si astfel de articole cu afirmatii iresponsabile despre musulmani au dus astazi la un act abominabil: atacarea a doua fete de 18 ani purtand baticul-val islamic, dar in rest imbracate conform modei europene de astazi, caci adolescentii sunt „la moda” oriunde intr-o societate libera, pe Calea Mosilor, deci in plin centru bucurestean, de catre cinci scursuri tot adolescente – trei baieti si – atentie! – doua FETE, atac soldat cu sfasierea baticurilor, zgarieturi, ce sa mai spun de insultele porcoase specifice rrrrominichii actuale. Si doar UN SINGUR barbat a incercat sa intervina ca sa le protejeze pe victime. In numele cui le-au atacat pe fetele cu batic cele cinci infecte jeguri umane? In numele valorilor crestine in niciun caz, caci daca ar fi intrat vreodata intr-o biserica sau ar fi avut o icoana in casa ar fi stiut ca MAICA DOMNULUI E INTOTDEAUNA REPREZENTATA CU CAPUL ACOPERIT, atat la ortodocsi cat si la catolici. Daca autoritatile si opinia publica nu condamna ferm cat mai repede astfel de acte abjecte si nu trec la pedepsirea lor exemplara, Romania nu mai are dreptul sa se considere o tzara crestina.