Atitudinea fata de trecut – decomplexata si critica

Istoria, ca orice constructie discursiva, nu ne este data pentru totdeauna, ci poate fi privita cu suspiciune, fara a tine cont de acuzatiile de blasfemie fata de ceea ce trebuie, fara nici un drept de apel, sa reprezinte ce este mai „bun“ si mai „sfint“ in fiinta ta nationala. Miturile istorice esentializeaza tocmai acele trasaturi identitare rivnite, dorite cu ardoare, concentrate in modelele imaginare ale trecutului, indeosebi atunci cind prezentul si, implicit, viitorul dovedesc incapacitatea creatoare (politica, economica, culturala etc.) a momentului. Sint, intr-adevar, daca e sa folosim jargonul post-modern, inventii, constructii imaginare colective, proiectii in trecut ale unor refulari si complexe de inferioritate (sau superioritate nerecunoscuta de cei din afara) ale prezentului. Asemeni literaturii de fictiune, istoria da glas (adesea inconstient) propriilor sale mituri, metafore si stereotipuri. A construi o astfel de istorie pare la prima vedere o intreprindere nevinovata, avind chiar efecte terapeutice compensatoare la scara nationala. Lucrurile se complica insa atunci cind miturile istorice si simbolurile nationale sint exploatate politic, nu numai de istorici, ci si de reprezentantii puterii, devenind instrumente ale manipularii si propagandei destinate sensibilitatii unei majoritati a populatiei. A intelege astfel istoria inseamna deja un prim pas in demitizarea acesteia. A-i pune sub semnul […]