Autobiografia unui radical

M-am ferit întotdeauna să scriu despre prieteni pentru că, în ciuda opiniei generale, cînd faci un asemenea pas, tendinţa este să fii mai aspru decît ar trebui. E ca și cum ai scrie despre propria persoană: dacă ești dotat cu simţul ridicolului, dacă ești om, nu poţi să nu fii ultrasensibil la stîngăcii, la erori de detaliu tocmai pentru că te raportezi la un ideal pe care-l cunoști foarte bine. Mă văd pus în situaţia delicată de a scrie acum despre un om alături de care am petrecut, puse cap la cap, luni de zile discutînd despre literatură. Ba chiar am și scris o carte împreună. Cine citește însă acel volum de corespondenţă observă încă de la început că relaţia aceasta intelectuală nu a fost niciodată una comodă: ceea ce ne desparte e chiar zona erogenă a receptării literaturii – eu încă simt literatura cu organul nabokovian, aflat undeva între omoplaţi, pe cînd, la Vasile, ea trece neapărat prin creier. Nu am scris despreNăscut în URSS pentru că mi s-a părut o carte ușurică (într-o vreme în care nu eram foarte permeabil la gîndirea slabă a lui Vattimo). Nu am scris despre Ultimii eretici… pentru că mi s-a părut precară […]