Autoportret

Imi place sa-i cred pe criticii si pe ceilalti cititori ai mei ca interesul general pentru aceasta propunere insolita de nou roman nu a scazut in cei 30 de ani de la aparitie (1968). Am inaugurat cu Dictionarul onomastic tetralogia mea Ingeniosul bine temperat (o repet, pentru ca, adesea, chiar editorii si criticii mei incurca numele ciclului si al fiecarui volum…), intrevazind in urmatoarele carti treptele celorlalte anotimpuri ale cunoasterii – prin carte, prin istorie, prin critica erorii. Dictionarul a primit un adaos – cind a aparut, mersese doar pina la litera J –, odata cu culegerea Jumatate plus unu (Editura Albatros, 1977), astfel ca sa adune din mape tot ceea ce conducea firesc la Z. Acest volum este primul text integral al originalului roman ce concureaza, cum s-a spus… Cartea de telefon. De ce nu m-am oprit la un numar rezonabil de nume, daca important era jocul si nu textul? Raspunsul nu-l vor afla cei care, obisnuiti cu horoscoapele, doresc sa afle prin nume caracterul, fizionomiile sau macar parerile unuia despre caracter, nici cei care trag de cotorul cartii ca sa dezgroape etimologii (dupa informatiile mele, Dictionarul onomastic s-a aflat multa vreme, in marile biblioteci, pe raftul dictionarelor), nici […]