Autorităţile române, în discrepanţă cu oficialii francezi

  • Recomandă articolul
„Zilele franco-române ale cinematografiei şi audiovizualului“ (nu româno-franceze, deşi evenimentul s-a desfăşurat în Capitala României, în zilele de 30 şi 31 octombrie) au fost rezultatul unei iniţiative unilaterale franceze şi al unei organizări asigurate de Ambasada Franţei, iar contribuţiile din cadrul simpozionului (fiindcă un colocviu propriu-zis n-a avut loc) au fost atît de asimetrice şi într-o disproporţie calitativă atît de flagrantă, încît titulatura „Zilele franco-franceze de la Bucureşti“ ar fi fost mai apropiată de realitatea manifestării. Nu cinema-ul ca artă, nu filmul/filmele ca atare au constituit tematica şi obiectul comunicărilor de la prezidiul şedinţelor comune şi al atelierelor aferente, ci instituţia cinematografiei, cu racordurile sale, la rîndu-le, instituţionale: mai ales organismele financiare, reglementările legale şi mecanismele de finanţare a producţiei, noile tehnologii din domeniu, precum şi învăţămîntul de specialitate, văzut prin prisma rectoratelor în vigoare.   Toată lauda, bineînţeles, pentru Ambasada Franţei, pentru inspiraţia şi diligenţele puse în lucru încă de la începutul verii de dl ambasador Henri Paul, toată gratitudinea pentru excelentul travaliu practicat în răstimp prin e-mail, în serviciul acestei a doua ediţii a „Zilelor…“, de colegele Georgiana Miron şi Mădălina Deleanu, ca şi pentru ambianţa colegială creată în egală măsură de oficialii şi profesioniştii francezi, oaspeţi şi, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }