Autorul in discursul postcomunist

  • Recomandă articolul
Istoria in care am trait a fost o fictiune. Istoria in care am trait devine o fictiune. Care din cele doua afirmatii este mai aproape de adevar? Dar care adevar: cel al istoriei sau cel al fictiunii? A trai in istorie nu este, cu siguranta, o fictiune. A o rememora, a o povesti insa este, cu certitudine, si fictiune. O data consumata, prin cresterea caracterului ei de exterioritate – arata Paul Ricoeur –, istoria trebuie de fapt reinvatata chiar si pentru cei care au trait-o1. Ne familiarizam, sub forma unei repovestiri, cu propria noastra istorie. Are loc un proces de initiere in propriul nostru destin, in propriile noastre trairi din trecut. Istoria nu se rescrie, ci se reinventeaza. Dar istoria, inclusiv cea a comunismului, a fost deja inventata o data sub forma de text. Nu o singura data, ci chiar de doua ori. Prima data in acele texte premonitorii care ii anuntau venirea. A doua oara in textele care o infatisau ca prezenta intr-o idealitate si o eternitate imaginare. Aragon povesteste, la un moment dat, istoria rupturii sale cu André Breton si cu miscarea suprarealista. Breton, spune el, se afla la inceput mai la stinga decit el. Il entuziasmase sintagma […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }