Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
AVALON. Adio, Eliade
- 04-02-2011
- Nr. 561
-
Ovidiu PECICAN
- Rubrici
- 9 Comentarii
În revista erudită Archaeus (XIV, 2010, p. 141-163), cercetătorul Eugen Ciurtin de la Institutul de Istorie a Religiilor publică o analiză temeinică – dar şi amară – a stadiului în care se află, la douăzeci şi cinci de ani de la expierea scriitorului şi savantului Mircea Eliade, editarea critică a operei acestuia. Sub titlul interogativ Ediţia critică completă Eliade?, autorul constată că prima ediţie de acest fel a apărut în… Japonia. Nu în SUA, adaug eu, cu gîndul că acolo a cunoscut apoteoza carierei sale ştiinţifice deţinătorul Catedrei de istoria religiilor de la Universitatea din Chicago, şi nici în România, patria de origine, după cum subliniază cu enervare abia ţinută în frîu E. Ciurtin. Şi de ce nu la noi? „Dacă cineva îşi va lua vreodată munca terţiară de a recompune istoria traducerii, publicării şi receptării lui Eliade în România postdecembristă ar putea vedea cum a domnit deseori, cu puteri discreţionare, confuzia“ (p. 142). Analiza îmbracă dintru început forme caracteristice pamfletului: „Needitat competent, absent din Universitate cu tot cu disciplina, Eliade a părut în toţi aceşti ani, în două decenii, un autor bun pentru orice editor şi pentru toate editurile. Inflaţia de contribuţiuni exegetice a galopat şi ea, aşa încît […]
… fiindca problema e serioasa. Aflam de la dl. Ciurtin care e trecutul recent al unei receptari haotice si e legitim sa ne intrebam: are recuperarea sistematica a lui Eliade, la noi, vreun viitor? Eu zic ca, dupa toate semnenel, n-are.
„Si un elev de clasa a noua stie ca ea a aparut in 1895”? Am o lista intreaga cu masteranzi care nu stiu alcatui o bibliografie si nici folosi idem, pe care il confunda cu ibidem. Unde e scoala aia de genialoizi unde pe a V-a se stia nu cind, ci CA a aparut BPT, sau ce inseamna sigla asta?… Esti tare, bibicule!
Pentru cine se grabeste: E. Ciurtin ajunge, pe urma analizei lui, la concluzia ca putem spune adio lui Eliade prin modul in care intelegem (ca editori ai operei lui si exegeti sprijinindu-ne analizele pe… fum) sa il cunoastem si valorizam. Autorul nu are decit vina ca a priceput despre ce e vorba. Daca aveti si alte ipoteze de interpretare a textului de fata insa…
Eram si eu la simpozionul de la Stiinte Politice unde Ov. Pecican a fost invitat sa poarte in plen un dialog cu filosoful Mihai Shora, artizanul colectiei BPT in postbelic. Numai un cauzash nu prea instruit poate confunda BPT-ul din 1895 cu cel al lui Shora. Daca tot e pe-asha, de ce n-am pretinde o continuitate si intre acest moment de normalitate culturala mirabila in comunism, pe de o parte, shi colectia BPT scoasa de Tuca, la Jurnalul national, chiar acum in ultima vreme? Bornare, bornare, eshti fara hotare…
Sa va spun una despre Pecican. La un simpozion organizat la UBB Cluj a sustinut ca vestita colectie BPT a aparut in timpul comunismului.Si un elev de clasa a noua stie ca ea a aparut in 1895. De ce sa ne mai mire ca el isi ia ramas bun de la Eliade?
Problemele par sa fie doua: lenea si neseriozitatea romaneasca, intii, dar si detinerea drepturilor de autor, in al doilea rind. Nimeni nu vine cu precizari, Eliade e mosia tuturor. Am mers la textul lui Ciurtin si rezulta ca din mostenirea lui Eliade fiecare ia dupa cum il tuna, fara simtul raspunderii, la deruta.
Da, si ar mai fi citiva: Cantemir, Budai-Deleanu, Iorga, Blaga etc. Dar de unde mirarea ca unii isi iau ramas bun de la Eliade? In tara noastra orice glorie pare amenintata de surpare si orice initiativa cade in ridicol si derizoriu, parca… Intr-adevar, de ce apare mai iute suita romanelor lui Dumas decit cea a cartilor lui Eliade?
Cand mintea o ia razna poti spune…”adio Eliade” doar sub influenta bauturii sau intr-o coma profunda de gradul IV. Cum sa ai, visceral puterea sa spui „adio” unei istorii intregi, unei folozofii atat de complexe? Este ca si cum l-ai renega pe Eminescu, ca si cum ai refuza sa existi, la nivel de atom in acest Univers. Eliade, ca si Eminescu reprezinta cumulul intregului nostru neam, ca fiinta.
Unul din echipa lui Oisteanu versus Humanitas si Liiceanu? Incredibil!