AVALON. Arheologia vechii noastre literaturi

Cel puțin de la Michel Foucault încoace, utilizarea termenului „arheologie“ cu sensul explorării stratificării profunde a diferitelor fenomene sociale, politice sau culturale s-a impus ca o achiziție de neocolit. De ea beneficiază și cercetătorul literar și lingvistul Eugen Pavel, autorul unei culegeri de studii proprii intitulate Arheologia textului (Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2012, 210 p.). Profesiunea de credință înscrisă pe coperta finală a cărții – dar preluată din „Argumentul“ auctorial – îl definește pe parcimoniosul cercetător: „Întoarcerea la realitatea textului, la manuscris sau la tipăritura originală, constituie pentru filolog o condiție obligatorie a probității demersului său hermeneutic“. Desigur, dacă este o condiție necesară, cu nici un chip ea nu devine și una suficientă, iar Eugen Pavel nu ignoră acest detaliu semnificativ. Frecventarea manuscrisului poate fi, pentru unii studioși, o contemplare mai mult sau mai puțin opacă și selectivă. Diplomatica, codicologia, paleografia sînt doar trei dintre științele auxiliare – cum au fost ele numite – din cercetarea, pînă la urmă, istorică a vechilor manuscrise. Dar lor li se pot adăuga, după caz, și altele, precum filigranologia, sfragistica. Or, o asemenea multitudine de abordări complementare, toate dezvoltate în procesul căutării unei cît mai mari precizii în evaluare, ca și a unei […]