AVALON. Boicot şi retragere istorică

Teza – seducătoare! – a „boicotării“ istoriei de către români, lansată, la vremea ei, de Lucian Blaga, acceptată necritic de tînărul Cioran şi devenită ulterior unul dintre locurile comune ale filozofării pe teme etnice din România, nu este, la drept vorbind, decît o metaforă; una autoflatantă, căci face din relativa tăcere a izvoarelor scrise la adresa românilor un merit al acestora, transformînd un accident istoric sau o lacună a culturii scrise într-un refuz demn, tranşant, lucid asumat. Totuşi, nu acesta a fost cazul. „Mileniul tăcut“ din istoria noastră, cel care desparte retragerea romană din Dacia aureliană (271-275 e.n.) de apariţia statelor medievale româneşti (Valahia: 1290-1330; Moldova: 1359) nu poate fi, în primul rînd, asumat ca istorie românească decît de ultrapuriştii etnocentrişti, urmaşi – fie că o ştiu, fie că nu – ai latiniştilor din secolul al XIX-lea, sau de autohtoniştii rebarbativi, adepţi ai dacismului civilizator (care, adică, a însemnat inclusiv o continuitate lingvistică neîntreruptă de mii de ani şi care văd în latină o verişoară derivată, neimportantă, a limbii dacice!). Pentru ceilalţi iubitori de istorie şi de adevăr istoric reamintesc că nu putem vorbi de o populaţie cu identitate precizată de români anterior sintezei dintre daco-romanii de după 271-275 şi […]