AVALON. Boli şi anotimpuri
- 28-11-2013
- Nr. 701
-
Ovidiu PECICAN
- Rubrici
- 4 Comentarii
Ce spune, de fapt, un titlu precum Șase maladii ale spiritului contemporan raportat la partea lui, odinioară vizibilă, dar acum suprimată: Spiritul românesc în cumpătul vremii? Mi se pare că dă un verdict important și necruţător stării în care se află spiritul românesc în contemporaneitate sau, prin extensie, în istorie. Acest spirit este bolnav; și nu oricum, de vreme ce este alterată însăși armonia fiinţei. Abaterile de la normalitate ar fi, precizează titlul, șase la număr. A publica o carte care afirma un asemenea lucru – o dereglare, o neregulă generalizabilă la întreg poporul român –, într-un moment cînd regimul triumfalist al lui Ceaușescu, obișnuit cu ditirambii și cu festivităţile grandioase în stil nord-corean, se pregătea să își atingă, în orizontul anilor ’80, apogeul, era o sfidare ce nu putea scăpa cenzurii oficiale și slujbașilor Partidului și ai Securităţii. Cu toate acestea, volumul a reușit să apară în 1978, imediat dupăSentimentul românesc al fiinţei (altă repertorizare a neîmplinirilor de tipul „n-a fost să fie“ etc.), semn că, într-un fel sau altul, C. Noica primise undă verde. Nu era, de altfel, un caz izolat. Un fenomenolog fără atingeri ideatice cu marxismul precum Mihai Șora beneficia, în sfîrșit, de un tratament […]
Cartea lui Noica, in traducere engleza, a fost de curind recenzata intr-una dintre cele mai importante reviste de filozofie, Philosophical Quarterly, de catre Prof. Michael Inwood, de la Trinity College, Oxford.
http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1467-9213.12062/abstract
In descrierea unui celebru experiment, P Zimbardo: Experimentul Lucifer, arata cum oamenii normali -neutri ca ph politic, cultural, etc- pusi sa functioneze intr-un dispozitiv malefic capata rapid toate atributele dantesti ale infernului. Din oameni sanatosi devin bolnavi, creativi in administrarea cu metoda a raului. Repetat aiurea in lume, experimentul s-a dovedit, la scara istorica, reproductibil in dezvaluirea capacitatii de emulare a raului, atunci cand mediul este organizat ca o inchisoare.
Astia suntem, ar spune ratiunea cinica, fiinte cazute lipsite de empatie si compasiune fata de semeni.
Totusi, in cadrele dispozitivului carceral, cu titlu de exceptie o minoritate gaseste resursele de a riposta; cativa -temniceri si detinuti deopotriva- ies din schema comportamentala maladiva si articuleaza un alt mod de a fi in care celalalt nu mai este infernal.
Intr-un final, moartea ca etern revelator, ne pune la locul potrivit: unii ,inghesuiti, populeaza Bellu monumental iar altii, ici colo cate un mormat modest pe o culme de deal, sub umbra unui brad privind catre stele.
Cum nimeni, inca, n-a imaginat-construit un dispozitiv benefic in care sa experimenteze conditia paradisului, ramane de vazut ce genereaza in mod spontan, fie si in cantitati infinitezimale, o alta ordine de a fi in lume. Am citi, cu placere cred, dezvoltarea maladiilor spirituale in lectura d-lui Pecican care, dupa indelungi framantari, iata amendeaza maladiile minoritarului Noica.
toata ne-intzelegerea – e doar parerea mea, sper ca altzii se vor mai „baga” in discutzie – pare a proveni
de la intrebarea: e, oare, Nimicul (o notziune, precum o bine shtiu, philosophii, contradictorie!), chiar sinonim cu maxima entropie?
Mai pe-„umanioare”: e, oare, Moartea, sinonimul „maximei entropii”?
Pe scurt, io chiar cred ca autorul „echivaleaza”, in fapt, Moartea cu Entropia (haosul, lipsa de „ordine”).
Ca, altfel, io nu-i pot ‘tzelege pozitzia.
Shi, hi, hi, ca sa va mai des-cratzesc, oleaca, chiar fruncea-ngandurata (ca, se shtie cum o dau oltenii pa la-ntors!): unii (Papa de la Roma) sunt de o alta parere.
Dragilor (shi, draga autorule): ce scriu io p-acilea e „samantza” de discutzie.
Credetzi, cumva, Dvs., cum ca *moa* e mai dashtept decat altzii? Daca o chiar credetz’, va-nshelatz’!
Io, indeobshte, de aia scriu: ca sa invatz. Shi, nu-i o metoda mai buna (c-am invatzat-o din experientza) decat de-a starni raspunsuri. Pe mine, chiar asta ma intereseaza: sa vaz ”priza altora” per problemuri.
Numa’ fain, Autorule, ca e *faina*, discutzia,
Nea Marin
mie nu imi place „betzia de cuvinte” si ca ma opun Ei de cate ori am chiar ocazia.
Cazul de care ma leg io, acuma, e , chiar pe mai sus, ca par a fi primul comentator:
„… si, in orice caz, perfectiunea inseamna entropie, excluzand, deci, elanul creator…”
Daca suntetzi cinstit cu Dvs. inshiva, domnule Pecican: din astea nu se pot scrie…
Dvs. chiar shtitz ce e aia „entropie”? Ca, daca „da”,
va rog sa ne datzi p-acilea definitzia.
Entropia e „masura lipsei” da ordine, de structura (sau, daca vretzi, o „masura” a „dezordinii”) .
Hai sa shedem &sa cugetam, ca badea (moa!): deducem, din ceea ce-atzi scris, cum ca „perfectziunea inseamna entropie” – ce sa mai „deducem”, ca e scrisa negru pa alb!
Cand scrietzi „inseamna” io deduc o „echivalentza” – shi nu, nici un alt fel de „accidente” nu apar p-acolea ca sa ne dumireasca da contrariul.
Ca atare: perfectziunea nu se poate echivala cu entropia.
Asta era parerea lui Noica sau e a doar Dvs.?
Dar, uite: chiar cred ca Dvs. suntetzi de-aceeashi parere cu mine: cum ca, Perfectziunea inseamna Moartea. Chiar asha cum Sfera e Moartea & Oul lui Costache Brancusi e Viatza.
cele bune,
Nea Marin