AVALON. Copii, magie şi sacru

Publicînd într-o ediție revăzută, adăugită și ilustrată mai vechea sa culegere de studii de antropologie culturală (sau, mă rog, de istoria religiilor, de folclor), Ordine și Haos. Mit și magie în cultura tradițională românească (Editura Polirom, Iași,  2013, 624 p.), Andrei Oișteanu pune pe tapet cu îndrăzneală noutăți despre straturi culturale arhaice ale culturii noastre, argumentîndu-le erudit și seducător. Unul dintre cele mai îndrăznețe capitole ale cărții este, cred, cel care tratează vestigiile despre vechi obiceiuri așa cum s-au păstrat ele în folclorul copiilor. „…Acest demers de arheologie culturală nu este numai util, ci și absolut obligatoriu“ (p. 408), crede autorul, combătînd implicit timiditatea celorlalți experți în a-și exercita priceperea hermeneutică în acest areal. Faptul este departe de a-l intimida, fiindcă „originea, evoluția și semnificațiile unor formule-recitative cu pregnant caracter magic sau a unor jocuri și jucării specifice vîrstei (șotron, zmeu, arșice etc.) sînt încă tot atîtea semne de întrebare“ (p. 375). De aceea, înainte de a începe cercetarea aplicată, Andrei Oișteanu jalonează cu precizie problemele cu care se confruntă cercetătorul creațiilor mito-folclorice: 1. intuirea toposului de investigat; 2. descoperirea straturilor culturale mai vechi; 3. interpretarea corectă a simbolurilor; 4. separarea straturilor și explicarea transformărilor și succesiunii lor; 5. reconstituirea […]