AVALON. Cusurul național al înfrumusețării trecutului

În Răspuns criticilor mei și neprietenilor lui Negru Vodă (București, Editura Humanitas, 2011, 118 p.), Neagu Djuvara notează: „E dureros de constatat că atîția intelectuali de mare valoare pot să respingă obstinat, și uneori violent, simpla realitate universală că, la începutul unui nou ciclu de civilizație, numai năvălitorul agresiv e creator de noi entități statale, nicăieri băștinașul sedentar“ (p. 10-11). Dacă s-ar înlocui însă „dureros“ cu, să zicem,simptomatic, am avea, probabil, o estimare mai neimplicată – și deci mai puțin susceptibilă să fie socotită o inflamare subiectivă – a unei stări de lucruri efective din interiorul istoriografiei române actuale.   Se întîmplă însă că și în acest punct pot verifica printr-o experiență personală gradul de justețe al afirmației lui Neagu Djuvara, confirmînd diagnosticul său. Cu timp în urmă, publicînd un studiu despre prezența teutonă în Carpați, emiteam ipoteza că exemplul cavalerilor germani care au încercat să întemeieze, la sud și răsărit de munții noștri, cîndva între 1211 și 1225, un stat propriu, desprins de suzeranitatea Ungariei angevine și așezat direct sub cea a papalității, a putut fi un model pentru generațiile următoare. Cum se știe, începînd cu vremea lui Litovoi (anii ’70 ai secolului al XIII-lea, deci circa două generații […]