AVALON. De la ioaniţi la habsburgi

Editarea de către Ioan-Aurel Pop şi Sorin Şipoş a studiului despre unul dintre cele mai importante atestate ale organizării politice româneşti în finalul primei părţi a secolului al XIII-lea, sub titlul Silviu Dragomir şi dosarul Diplomei cavalerilor ioaniţi (Cluj-Napoca, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2009, 210 p. + 8 planşe-facsimil), face dreptate spiritului critic din istoriografia română din vremea stalinismului. Cartea arată că, în pofida oprimării şi a pedepsirii istoricilor „burghezi“ cu ani grei de temniţă, nu toţi cei care făceau parte din acest segment al elitei intelectuale româneşti a vremii au cedat, plecîndu-şi capul. Dincolo de vicisitudinile pe care trebuia să le suporte, Silviu Dragomir şi-a regăsit prima pasiune, cea de medievist, ieşind de sub tutela cosmopolitismului comunist impus de sus în anii ’50 – ’60 pentru a se întoarce la problemele de mare interes naţional. S-ar putea crede că pasiunea şi atenţia cu care s-a aplecat asupra Diplomei cavalerilor ioaniţi (1247) erau un reflex de opoziţie la stalinism, survenit din partea celui care se definise prin opera anterioară ca partizan al valorilor revoluţiei burghezo-democrate de la 1848 din Transilvania şi ca explorator al prezenţelor româneşti medievale în Balcani. De fapt însă, nici vorbă de aşa ceva. S-ar […]