AVALON. Descartes epistolier

Apariţia în limba română a Corespondenţei complete a lui René Descartes (vol. I: 1607-1638, Editura Polirom, Iaşi, 2014, 864 p.) reprezintă un eveniment cultural de amplă semnificaţie, chiar dacă nu şi de largă rezonanţă. Istoria ştiinţei şi a filozofiei, altfel spus cea a cunoaşterii umane, pur şi simplu, este un capitol asupra importanţei căruia nu se cere stăruit, impunîndu-se aproape de la sine ca evidenţă, oricui. Posibilitatea de a-l urma şi de a-l descifra pe Descartes, însă, în periplul lui printre oameni, descoperind ce teme l-au preocupat mai întîi, cum a avansat treptat către o serie de întrebări şi, apoi, de acţiuni menite să îi ofere eventualele răspunsuri la acele interogaţii, este unică. Una este textul finit al unei lucrări destinate publicului unui autor, şi cu totul alta corespondenţa care a însoţit, zi după zi, efortul creator al gînditorului, ba din nevoia de a argumenta nişte propuneri de natură tehnică, dacă este vorba despre opticianul care îi confecţiona lentilele necesare unui telescop performant, ba pentru a argumenta nişte răspunsuri despre acustică şi instrumentele muzicale, ba ca să onoreze interesul confratern al cîte unui contemporan cu privire la cercetările proprii de matematică şi de fizică (precum în cazul prelatului Mersenne). Spectacolul […]