AVALON. Expoziţie şi album

  • Recomandă articolul
Rolul și rostul social al arheologilor, al muzeografilor, al conservatorilor, al experților din comisiile de monumente apar, în mod cotidian, estompate în ochii populației care este beneficiara eforturilor acestor categorii profesionale înrudite sau complementare. Ele devinind mai ușor perceptibile cu prilejul unor expoziții sau al editării de albume care dau seama, prin aducerea lor în circuitul cultural mai larg, mai concentrat, de rezultatele efortului lor constant de a găsi, recupera, întreține și aduce la cunoștință bogățiile unei moșteniri, numai în parte dezvăluite înainte.   Un frumos album în două volume – primul oferind în principal imagini, al doilea conținînd texte explicative – a fost editat sub înaltul patronaj al președintelui României sub titlul România medievală/ Medieval Romania (București, Editura Institutului Cultural Român, 2010, I: 266 p., II: 140 p.). El are la bază o expoziție înțeleasă, după cum spune H.-R. Patapievici, ca „o poartă deschisă, atît spre Occident, cît și spre Orient“, și nu „o expoziție hagiografică și naționalistă“(p. 7). Pentru prima oară, poate, în deceniile din urmă, decupajul se face, de astă dată, nu în consens cu moștenirea secolului al XIX-lea, ci mai aproape de valorile Evului de mijloc, care nu era, orice s-ar spune, unul al dominației ideii […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }