AVALON. Goliarzii români

  • Recomandă articolul
Seria – virtual interminabilă – a dosarelor de securitate publicate de către foștii supravegheați, care, în absolut, ar ajunge, valorificînd toată moștenirea Se­curității, să dubleze uriașele arhive printr-o producție livrescă stufoasă și prin destule elemente de cazuistică, repetitivă, continuă printr-un volum mai interesant decît se anunța la prima vedere. Nicolae Iuga, universitar maramureșean, publică sub titlul Secu­ritatea, cezarul și sfoara de cîlți a lui Elie Wiesel (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2012, 118 p. + 20 file anexe) o selecție severă de documente – în facsimil – din dosarul de supraveghere al autorului însuși, pregătită de evocarea memorialistic-explicativă necesară înțelegerii faptelor și a contextului.   Vizați sînt anii de grație 1975-1977, mediul specific analizat fiind cel al studenților la Filozofie din anii III și V, cazați în complexul studențesc de lîngă Operă. Dosarul de urmărire informativă de grup numit „Horia“ se referă la faptele din perioada 1976-1977 ale studenţilor cazaţi în Complexul „6 Martie“, bloc C, camera 443: Iuga Nicolae, Horj Viorel, Teişanu Vladimir şi Vlasie Călin. Colegi de cameră și de studii, așadar, uniți însă prin evenimente bahice, prin apetența pentru poezie și literatură, dar și în virtutea opțiunii lor intelectuale și profesionale de studioși la filozofie.   Ceea ce pune […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }