AVALON. Înnoire, receptare şi slăbiciune în istorie

Cei care se interesează de istoria scrisă astăzi în România ştiu că, în ultimele două decenii, Lucian Boia a fost văzut ca purtătorul de drapel al înnoirilor în discursul istoriografic. De aceea, interviurile lui – care mărturisesc, cum este cazul oricărui interviu, despre concepţia în virtutea căreia se articulează înnoirile metodologice şi de discurs regăsite în mod concret în cărţi – nu pot decît să intereseze publicul dornic de o privire proaspătă asupra domeniului şi interesat de modul cum gîndeşte un autor de talia lui Lucian Boia. Acestui interes îi răspunde de curînd Rodica Palade, romanciera şi publicista de la revista22, publicînd convorbirea intitulată „Românul e mare specialist în «supunerea aparentă». Interviu cu Lucian Boia“ (în 22, nr. 51-52/18 decembrie 2012-7 ianuarie 2013), prilejuită de apariţia volumului De ce este România altfel?. Există, în cuprinsul textului, mai multe puncte de vedere asupra cărora merită să stăruim. Astfel, Lucian Boia se referă, dintru început, la speranţa în mutaţiile de la nivelul receptării istoriografiei recente în România: „Cred că şi românii s-au mai învăţat cu interpretări ceva mai îndrăzneţe ale istoriei. În anii ’90 era teribil, pentru că toţi trecuseră prin şcoala comunistă, mai precis naţional-comunistă, şi tot ce-ai fi spus şi […]