AVALON. Ironie şi istorie

Atunci cînd a apărut, Ironia istoriei americane, cartea lui Reinhold Niebhur – tradusă la noi de Valentin Filip și apărută la București, Editura Rao, 2012, 186 p. –, s-a bucurat de un mare succes, rămînînd pînă astăzi una dintre reflecţiile meritorii, deplin recunoscute ca valoare, din istoriografia americană și din filozofia istoriei. Aparent, eseul – nu foarte întins – al lui Niebhur nu conţine o gîndire foarte originală. Ironia este un concept cu care lumea occidentală este familiarizată încă din dialogurile lui Platon, unde performerul acestei atitudini cu valenţe cognitive rămîne prin excelenţă Socrate. Revenirea în voga intelectuală a ironiei se datorează danezului Soren Kierkegaard, al cărui discurs existen – ţialist a reintrodus-o dintr-un unghi diferit printre preocupările de căpetenie ale modernităţii. Apoi, mai aproape de noi, Vladimir Jankélévitch s-a ocupat, la rîndu-i, de ironie, propunînd propria hermeneutică la adresa lui. Ceea ce face Niebhur este însă mai degrabă inspirat de istoricii clasicităţii grecești și latine. Precum Plutarh, și ca și Sallustius, de exemplu, el pornește de la premisa exemplarităţii valorilor morale și încearcă să le aplice mersului istoriei într-un decupaj propriu. Decupajul lui este încadrat în istoria americană și unghiul lecturii valorizează ironia. Pe scurt, Niebhur caută să identifice […]