AVALON. Istorii ruşinoase

  • Recomandă articolul
Dintre istoricii ajunşi la maturitate, Lucian Nastasă se numără printre puţinii care şi-au conturat un perimetru propriu de cercetare. Istoria care îl interesează, modernă şi contemporană sub raportul segmentului cronologic pe care îl decupează, este, altminteri, la întretăierea socialului cu viaţa cotidiană şi vizează elitele intelectuale. Viziunea asupra trecutului în virtutea cărora se operează descifrarea acestuia urmează, în scrisul acestui autor, trasee ce recuperează dimensiunea individuală a nervurilor ei, prin însumarea unui număr semnificativ de studii de caz. Decorticate de informaţie şi adiţionate în explorări tematice, în cele din urmă, ele dau seama despre strategiile unor întregi grupuri profesionale (cele intelectuale), de schemele lor de acţiune, de anumite modele de comportare socială (patterns of social behavior, cum spun cei de la Chicago). Pentru a se accede la rezultate relevante de acest tip se valorizează o întreagă categorie de izvoare socotite, de alţi profesionişti, secundare, de mîna a doua, opţionale sau facultative, doar în virtutea creditului tradiţionalist cvasi-exclusiv acordat documentului oficial.   La drept vorbind însă, secolul care a trecut şi cel care a început au atestat atîtea practici oficiale ilicite, atîtea măsluiri de documente încă de la emitere (prin ante- sau post-datare, autentificarea unor falsuri greu de sesizat, raportare de […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }