AVALON. Jazzul, între istorie şi prezent

Oricît poate părea de neașteptat – dacă pare, într-adevăr, astfel –, istoria muzicii este tot istorie. Da nu este mai puţin adevărat că, într-o viaţă de om, avem de a face cu muzici și muzici. Atunci cînd vine vorba despre jazz, de exemplu, istoria lui nu mai vizează doar un tip de muzică, un sunet particular (sound, după expresia anglo-saxonă consacrată internaţional), ci și o mentalitate, un interval istoric, un stil de viaţă și o viziune. Din pricini de acest fel voi privi mereu cu o reală curiozitate lucrările de felul celei recent tipărite de poetul și jurnalistul Ioan Mușlea, cu titlul O istorie a jazzului între anii 1900-2000 (Editura Charmides, Bistriţa, 2014, 250 p.).   În anii ’90, autorul propunea selecţii jazzistice pe la radiourile private ale Clujului, constituind – alături de speologul Iosif Viehman (decanul de vîrstă al restrînsului grup de experţi în jazz de pe Someș) și de poetul Virgil Mihaiu, cel care împlinea – o mai face încă –, tripleta de aur a marilor cunoscători în domeniu. Analizînd piaţa de carte dedicată fenomenului jazzistic, Mușlea constată că „în momentul de faţă, în românește, […] nu dispunem de nici o altă lucrare care să facă accesibil – […]