AVALON. Limitele cercetării istorice

  • Recomandă articolul
În contextul unor mai recente discuţii referitoare la iniţiativele legislative pentru evaluarea şi incriminarea anumitor extremisme, în presa noastră s-a adus în discuţie şi reacţia civică şi profesională a istoricilor francezi din 13 decembrie 2005 faţă de o legislaţie care, de la o vreme, se manifesta tot mai îngrăditor faţă de libertatea de cunoaştere şi de cercetare din domeniu. Este vorba despre petiţia Asociaţiei „Libertate pentru Istorie“, care aducea în atenţie efectele nocive ale unor legi de acest fel, şi care folosea prilejul pentru a readuce în atenţia marelui public cultivat unele dintre principiile pe care se întemeiază ştiinţa: Semnatarii, nume cunoscute în lumea pasionaţilor de istoriografie – nu doar francezi –, Jean-Pierre Azéma, Elisabeth Badinter, Jean-Jacques Becker, Françoise Chandernagor, Alain Decaux, Marc Ferro, Jacques Julliard, Jean Leclant, Pierre Milza, Pierre Nora, Mona Ozouf, Jean-Claude Perrot, Antoine Prost, René Rémond, Maurice Vaïsse, Jean-Pierre Vernant, Paul Veyne, Pierre Vidal-Naquet şi Michel Winock (după cum îi face cunoscuţi ediţia din Libération, apărută la acea dată), atrăgeau atenţia că „Istoria nu este o religie. Istoricul nu acceptă nici o dogmă, nu respectă nici o interdicţie şi nu cunoaşte tabúuri; el poate să deranjeze. Istoria nu este morală. Rolul istoricului nu este să glorifice […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.