AVALON. Logica războinică a Semilunii
- 19-04-2013
- Nr. 670
-
Ovidiu PECICAN
- Rubrici
- 0 Comentarii
Reeditarea monografiei lui Viorel Panaite referitoare la Război, pace și comerț în Islam. Țările Române și dreptul otoman al popoarelor (Iași, Editura Polirom, 2013, 568 p.) i-a prilejuit autorului revizuirea și adăugirea vechii versiuni. Încă de la prima ei apariție, cartea a fost apreciată ca o contribuție de seamă la cunoașterea aprofundată a unui set de probleme fără de care trecutul românesc nu poate fi la fel de bine descifrat și înțeles. După peste un deceniu de la întîia publicare a cărții sale, autorul revine însă cu un text și mai „rotund“, care are atît o valoare pedagogică – familiarizîndu-și cititorii cu terminologia și cu perspectivele specific otomane asupra chestiunilor enumerate în titlu –, cît și una exploratorie, prin deslușirile pe care le aduce. Ca întotdeauna cînd este vorba despre chestiuni ce prezintă și aspecte litigioase din trecutul nostru, istoricul are, și în acest caz, de luptat nu numai cu necunoașterea în domeniu, ci și cu partizanatul istoriografic și de receptare. Frustrarea adusă românilor, de-a lungul timpurilor moderne, mai cu seamă după afirmarea puternică a idealului național, de dominațiile străine a lucrat și continuă să lucreze și în chestiunea războaielor noastre din trecut cu Semiluna și a instaurării autorității Imperiului […]