AVALON. Logică şi politică barocă

În Istoria ieroglifică, primul roman al literaturii române şi, în chip neaşteptat, şi prima sa capodoperă, protagoniştii se înfruntă, nobil, prin ascuţimea gîndirii, dovedind cunoştinţe temeinice de logică. Cu Ciacalul confruntarea dintre moldoveni (mamiferele) şi munteni (păsările) ia chipul unui turnir în materie de cunoştinţe de logică: „Frate Hulpe, dzisă [Ciacalul – n. O.P.], poţi răbda ca între pasiri dihanie mai cu socoteală şi mai cu meşterşugul loghicăi decît între noi să să afle?” Provocarea este luată în seamă şi şiretul vulpoi se asociază cu provocatorul, spre a da răspunsul cuvenit adversarilor. Vituperînd împotriva lăcomiei munteneşti, Cantemir, adversar al lui Constantin Brâncoveanu, are însă, la un moment dat, una dintre splendidele lui paranteze, cînd sapienţiale, cînd metaforice, cînd îmbinînd metafora cu gîndul înalt, în care, enumerînd lipsa de limite a lăcomiei – păcat condamnat de învăţătura creştină fără drept de apel – avaritia, în latină -, logica apare ca fruntariu neglijat de firea avarului. „Căci lacomul şi sătul flămînd ieste, şi lăcomiia nici în hotărăle gheometriceşti să opreşte, nici de exţentrurile astrologhicesti să covîrşeşte, nici caută materia şi forma filosofască, nici cunoaşte deosăbirea şi alcătuirea loghicească, nici în ritorică tropul îndestulirii au ascultat, nici în gramatică graiul fără chip şi […]