AVALON. Maramureşul nobiliar

Există un gen de cărţi a căror editare pare prin excelenţă treaba instituţiilor culturale înalte: academia, editurile cu morgă şi suport logistic nefluctuant, angajate în proiecte monumentale, de durată. Într-o cultură „aşezată“, nu atît sub raportul economiei care o subîntinde sau a regimurilor politice pe care le conţine (şi în consens cu care – ori contra cărora – se configurează), aceste cărţi apar orice ar fi, pentru că stabilitatea culturală ţine de mentalităţi, obiceiuri, ritualuri, modurile de a gîndi şi de a simţi ale unei societăţi, nu de conjuncturile momentane.   O astfel de carte a fost, la vremea ei, colecţia de Diplome maramureşene din secolele XIV şi XV, alcătuită de dr. Ioan Mihalyi de Apşa şi publicată în ultimul an al veacului al XIX-lea, în 1900, de autorul însuşi, în Sighet, prin stăruinţă şi efort propriu. La vremea respectivă, această lucrare s-a dovedit atît de importantă – nu doar ştiinţific, ci şi politic –, întrucît descoperea amploarea numerică şi vechimea unei nobilimi româneşti maramureşene în plin ev mediu angevin şi după aceea. Urmarea imediată a fost că Academia Română l-a onorat, pe bună dreptate, cu titlul de membru al său, deşi deja înainte de el, din 1877, colecţia documentară […]