AVALON. Modernizare agricolă şi genocid animalier

  • Recomandă articolul
În anii ’80 ai secolului trecut, colectivizarea agriculturii devenise un subiect obligatoriu în programa studenţilor de la Istorie, fiind privită ca una dintre modalităţile prin care satul român ieşise din subdezvoltare, părăsise sechelele feudale şi capitalismul de sărăcie, intrînd – prin ţăranii urbanizaţi, datorită nevoilor industrializării – din subistorie în prim-planul actualităţii. Era, practic, un mod de a vorbi fie despre clasa muncitoare de nouă tradiţie (pentru care exemplar rămînea muncitorul Cupşa din romanul Francesca al lui Nicolae Breban), fie despre noul ţăran, eliberat de exploatarea moşierească (precum eroii din Setea lui Titus Popovici). După răsturnarea comunismului, în 1989, istoriografia a răsturnat subiectul, continuînd să se preocupe de el, dar într-un cu totul alt spirit. Ceea ce a interesat acum au fost raptul asupra proprietăţii funciare, iniţiat prin reforma agrară din 1945, dar continuat prin obligativitatea intrării în cooperativele agricole de producţie – clonele româneşti ale colhozurilor sovietice –, consecinţele acestui proces asupra existenţei clasei ţărăneşti şi asupra economiei româneşti, care, în interbelic, fusese „predominant agrară“, asupra familiei şi relaţiilor sociale, ca şi asupra culturii majorităţii rurale româneşti. Ezitînd între resemnare şi răzvrătire, sinucidere sau opoziţie făţişă, ţăranii primelor decenii de comunism au cunoscut o metamorfoză socotită de unii o […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }