AVALON. Neastîmpărul lucidităţii

La un an de la trecerea sa din actualitate în panteonul culturii române, Monica Lovinescu revine în atenţie cu o culegere din scrierile sale intitulată Etica neuitării (antologie şi prefaţă de Vladimir Tismăneanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, 492 p.). Inclus în colecţia „Zeitgeist“, acest prim florilegiu postum din moştenirea autoarei oferă o lectură politologică şi prin grilă morală unei producţii abundente, parcimonios transcrise de scriitoare din dosarele emisiunilor radiofonice pe care le prezida de la microfonul Europei libere. Intenţia antologatorului nu lasă loc echivocului. El încearcă să sublinieze calitatea de „cea mai rafinată cunoscătoare, exegetă, analistă a fenomenului comunist“ din cultura românească a Monicăi Lovinescu. De aici şi noutatea proiectului, căci, deocamdată, receptarea ei s-a făcut mai cu seamă în ordinea comentării literare şi culturale de actualitate, a criticii de direcţie, deci într-o linie mai degrabă literară.   Aşa cum se vede însă în funcţie de intenţia programatică de la baza volumului, Monica Lovinescu pare mai curînd o autoare din speţa Hannei Arendt sau Susan Sontag; o scăpărătoare prezenţă feminină în arena ideilor şi a ideologiilor, discutînd cu neobosită inteligenţă şi cu un acut simţ al nuanţelor poncifurile în vogă, erorile democraţiilor occidentale, crimele totalitarismelor roşii, redundanţele postrevoluţionare, incapacitatea de […]