AVALON O reconstituire enciclopedică

Enciclopedia familiilor nobile maramureşene de origine română - Alexandru Filipaşcu

  • Recomandă articolul
Cărţilor de sertar deja cunoscute ori dispărute li se mai adaugă una: Enciclopedia familiilor nobile maramureşene de origine română, scrisă de Alexandru Filipaşcu şi editată astăzi de Ion şi Livia Piso, într-o versiune revizuită şi adăugită de Livia Ardelean (Editura Ethnologica, Baia Mare, 2014, 446 p.). Vremea cenzurii ideologice comuniste a făcut multe victime printre autori şi printre cărţi; unele dispărute pentru totdeauna, altele reapărute miraculos ori reconstitute după fragmentele salvate miraculos de familia proprie, de prieteni ori de alţi voitori de bine. Acesta este nu doar cazul Monarhiei de drept dialectic a lui Belu Zilber, al romanului Luntrea lui Caron de Lucian Blaga, al Jurnalului fericirii de N. Steinhardt, ci şi acela al unor texte de mare importanţă istoriografică, precum studiul despre Diploma donaţiei către cavalerii ioaniţi de la 1247, elaborat de Silviu Dragomir şi păstrat în afara circuitului public vreme de peste cincizeci de ani, ori al prezentei enciclopedii aflate în şantier la vremea cînd Securitatea a descins în casa istoricului Alexandru Filipaşcu şi i-a confiscat-o.   După cum precizează editorii, textul cuprins în volum „reprezintă, de fapt, reconstituirea – folosind primele schiţe şi însemnări ale sale (rămase trei sferturi de veac în manuscris) – studiului de mari […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12888 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }