Avalon. Originalitate cantemiriană

Undeva în Caiete, Cioran afirmă: „Nici un fel de originalitate literară nu mai este posibilă atîta vreme cît respecți sintaxa. Trebuie să schingiuiești fraza dacă vrei să scoți ceva din ea“. Cioran are dreptate, dar treburile stăteau astfel încă dintru începuturile modernității noastre literare. Situația diferea, totuși, de cea actuală în datele sale fundamentale. La începutul secolului al XVIII-lea în limba română se scria – după ce aceasta intrase în uzul administrației și al oficierii religioase din Moldova și din Țara Românească de mai puțin de un veac – cu litere chirilice, în continuare, iar bogăția vocabularului și suplețea gramaticală lăsau în continuare de dorit. Cu toate acestea, exista deja o tradiție scrisă, inclusiv în materie de narativitate, și dacă din categoria prozelor ficționale, destinate loisir-ului, se pot cita cu certitudine, deocamdată, numai romanele populare (Alixăndria, Istoria Troadei, dar și Varlaam și Ioasaf, Bertoldo și Bertoldino, Archirie și Anadan etc.), scrierile istorice de factură cronicărească înregistrau deja performanțe notabile, precum în cazul lui Grigore Ureche, Simion Dascălul și Miron Costin, toți autori moldoveni de prestigiu consolidat. A găsi calea originalității literare, în aceste condiții, nu putea fi ușor, dacă te conformai sintaxei – nu prea elaborate, nici cine știe ce […]