AVALON. Pariuri în cercetarea comunismului

Pentru cunoașterea comunismului românesc, o importanță care trebuie sub­liniată au avut-o și lucrările monografice, de factură academică, ale politologilor. Cele mai importante dintre acestea sînt, probabil, cele ale lui Vladimir Tismă­neanu, care pune cazul României în contextul regional specific (Reinventarea politicului: Europa de Est de la Stalin la Havel, 1992), retra­sează istoria jumătății de secol „roșu“ (Sta­linism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc, 2003,Despre comunism – Destinul unei religii politice, 2011), insistînd asupra unor momente semnificative (Anul revoluționar 1956: revolta minților și sfîrșitul mitului comunist, carte coordonată împreună cu Doina Jela, 2006). Tot Tismăneanu a coor­do­nat lucrările comisiei care îi poartă numele și care a elaborat un Raport Final al Co­misiei Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România (2007, coautori: Dorin Dobrincu, Cristian Vasile).   La fel de importante au fost și elucidările cazuistice, începînd cu explorarea fondurilor arhivistice și continuînd cu sondajele de istorie orală și cu săpăturile arheologice. Documente de arhivă esențiale pentru înțelegerea temei au publicat o serie de cercetători, printre care s-a evidențiat Marius Oprea. Printre preocupările lui prioritare s-a numărat „deconspirarea“ Securității ca poliție politică (O istorie a Securității în documente, Securiștii partidului și Serviciul de cadre al PCR ca poliție politică, […]