AVALON. Plagiat si istoriografie
- 13-07-2012
- Nr. 632
-
Ovidiu PECICAN
- Rubrici
- 0 Comentarii
Uneori realitatea o ia înainte, tăindu-i istoricului calea. Acest lucru se petrece mai cu seamă atunci cînd, uitînd lecţiile trecutului – sau neluîndu-le în seamă –, realitatea le repetă. Şi cum mersul istoriei a fost adeseori imaginat după un model spiralat, nu trebuie să se mire nimeni dacă ceea ce ieri părea mai puţin important și oarecum colateral, ajunge, la repetare, să ocupe centrul scenei publice, justificînd focalizarea întregii opinii a unei comunităţi și dintr-o epocă. Chestiunea plagiatului celor care, prin locul lor de guvernamentali desemnaţi să conducă efectiv destinele unei ţări, ar trebui să fie exemplari, frămîntă de cîteva săptămîni prima scenă a României politice. Întîi domnul Ioan Mang, ministru numit al Educaţiei, apoi, mai recent, premierul Victor Ponta, „dirijorul“ executivului, au fost dezvăluiţi, pe rînd, de către voci asociate taberei opuse, adversarilor lor politici, drept plagiatori. Scandalul astfel iscat – care a implicat şi participări ale unor oameni de știinţă de pe mapamond, în primul caz, iar în cel de al doilea o revistă de știinţă prestigioasă, Nature – a antrenat plecarea din guvern a deţinătorului efemer al portofoliului Educaţiei, înainte ca organismul relevant pentru stabilirea verdictului, Comisia de Etică a ministerului de resort, să se poată […]