AVALON. Poveşti dintr-o democraţie

Frumuseţea democraţiei şi a statului românesc de drept este că, dacă le contempli de departe, sînt de natură să permită observaţii pe care „democraţiile de manual“ – dacă vor fi existînd cumva – nu le-ar îngădui niciodată. Un exemplu poate facilita înţelegerea acestei afirmaţii mai mult decît orice dezvoltări ulterioare, oricît de sofisticate şi de blindate bibliografic. Să presupunem că un tînăr politician dintr-o ţară precum a noastră, plină de intenţii bune şi de practici complexe, doreşte o afirmare cît mai deplină pe scena publică. El are deja un relief recognoscibil în agora, dar, deşi este conştient de precaritatea doctoratelor în sistemul ştiinţific şi cultural al ţării sale, îşi spune, prudent, că o diplomă de doctor nu are cum să îi strice. Se înţelege astfel cu un profesor acreditat academic să-i coordoneze cercetarea doctorală, apoi îi dă de înţeles că este foarte ocupat, însă nu chiar într-atît încît să fie recunoscător dacă va obţine titlul ştiinţific vizat. Nici profesorul nu este de ieri, de azi şi înţelege despre ce este vorba. Apoi, gîndindu-se cu năduf la statutul marginal al profesorimii, fie ea şi universitară, îşi spune că un pic de ajutor acordat tînărului politician de succes şi de mare perspectivă […]