AVALON. Subsidiarităţi

În istoriile curente ale României – sau românilor –, vorbim în continuare, în virtutea inerţiei (a inepţiei?), doar despre cele trei mari provincii istorice care alcătuiesc ţara în care trăim. Ţara Românească, Moldova şi Transilvania ar fi, astfel, fostele entităţi, „corpuri“ ce structurează o ţară şi un etos, măcar că, scrutînd harta cu realism, acestora li se pot adăuga şi Dobrogea, Basarabia – pierdută şi, simbolic vorbind, regăsită –, Parţiu şi Banatul. Pînă astăzi ne înţelegem trecutul, ba chiar şi prezentul, numai în parte, pentru că sacrificăm simbolicei cifre trei bogăţia mult amplificată a unei ţări reale mult mai puţin unitare, dar cu atît mai diverse.   Cu un sentiment mai acut, parcă, al propriei identităţi multistratificate şi pluriculturale, Banatul a marcat mereu pe harta românească un nod gordian atractiv. Lăsînd deoparte frumoasa metaforă blagiană a unei întruchipări a barocului nostru etnografic, provincia din vestul actualului stat român îşi etalează splendorile medievale, cu cnezi şi voievozi fermi din zonele sale montane, şi cu destinul politic pendulant al unei mici Valahii Cisalpine, cu o stăpînire turcească bine înşurubată pînă către 1700, apoi cu o provincie militară austriacă, în care valurile colonizatorilor şvabi au adus spiritul laborios şi întreprinzător occidental într-o politică […]