AVALON. Tehnologie şi politică

 Criza politică românească din ultima parte a acestui an şi soluţiile propuse de unii dintre actorii scenei publice au readus în actualitatea imediată discuţia despre rostul unui guvern de tehnocraţi în remedierea situaţiei. Ca de destule ori, şi de această dată, nivelul dezbaterii s-a redus la „datul cu părerea“, la enunţuri şi opinii individuale lipsite de argumentări de substanţă. Chestiunea raportului dintre politic şi tehnic, precum şi a relevanţei acestei relaţii în viaţa publică a comunităţilor a fost abordată, la sfîrşitul anilor ’60 şi începutul deceniului următor, de unii dintre gînditorii Şcolii de la Frankfurt, iar împrejurările actuale justifică recursul la reflecţia acestora măcar ca reper teoretic posibil în iniţierea unui dialog mai serios la temă.   Există în modernitate, după Jürgen Habermas, în domeniul politic, imperative de natură ştiinţifică şi tehnologică aproape naturale. Existenţa lor impune însă clarificarea raporturilor dintre ştiinţă şi domeniul politicii. Lucrarea filozofului german „Tehnologia şi ştiinţa ca ideologie“ („Technik und Wissenschaft als «Ideologie»“, 1968) numără trei posibile perspective asupra acestei chestiuni. Conform modelului lui Max Weber, separarea între politician şi expert (sau specialist) este strictă şi ţine de o specializare evidentă. Deciziile celui dintîi se întemeiază pe valori care rămîn, la bază, iraţionale, în timp […]