AVALON. Trăncăneala obtuză

Nu s-ar putea spune că răutăţile lipsesc din broşura lui Dan Zamfirescu, Istoria românilor văzută de Neagu Djuvara. Fals ştiinţific sau trădare de ţară? (Editura Roza vînturilor & Ed. Semne, Bucureşti, 2012, 102 p.). O întrebare dă tîrcoale, dintru început, în legătură cu ele. Există oare un patriotism care să legitimeze răutatea? Dacă da, pesemne că acesta îl face pe Dan Zamfirescu atît de exaltat, în bine şi în rău. Căci el vorbeşte şi de trădare, şi de alte asemenea înfăptuiri, fără a se formaliza prea mult să şi demonstreze metodic acuzaţiile infamante. În rîndurile ce urmează, îmi voi îndrepta atenţia către o remarcă înveninată a istoricului care, marginală fiind, poate ilustra mai bine ranchiunele, prejudecăţile şi tipul de opacitate pe care domnia sa le ilustrează cu un firesc demn de scrutare. Vorbind despre istoriografia ştefaniană a Moldovei, Dan Zamfirescu spune: „Acea vibraţie care străbate secolele din letopiseţul său [al lui Ştefan cel Mare, n. m.], din care a trecut genial în limba română prin pana lui Grigore Ureche. El însuşi «demolat» şi contestat, furîndu- i-se a doua oară opera, de către clonele lui Simion Dascălul din Iaşi şi din Cluj-Napoca“ (p. 9). Cu o mare uşurinţă alimentată de bucuria […]