Avangarda facsimilata
- 22-05-2001
- Nr. 65
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
ICARE (Institutul pentru Cercetarea Avangardei Romanesti si Europene) in colaborare cu Editura Vinea a inceput republicarea, in Colectia „Editii facsimilate“, a revistelor si volumelor avangardei literare si artistice din prima jumatate a secolului XX. Coordonatorii colectiei sint Vladimir Pana si Nicolae Tone. Primele volume retiparite – si reproduse fidel, in marime „naturala“ – au aparut initial intre 1927-1929, in cadrul „Colectiunii Integral“ conduse de poetul Ilarie Voronca. (Amintita colectie a aparut la Paris si a „functionat“ ca o prelungire a revistei avangardiste cu acelasi nume, care tocmai isi incetase aparitia.) Tirajele primelor editii ale cartilor „integraliste“ erau confidentiale, variind intre 18 si 150 de exemplare – adevarate „piese de colectie“… Noua colectie facsimilata le republica in 333 de exemplare+ 33 de exemplare nedestinate difuzarii. Peste nonconformismul „anilor nebuni“, timpul si-a asternt patina, cititorul de azi nu mai e socat de vechile fronde si artificii imagistice, ceea ce sporeste insa e poezia luxuriantei „erotice“ a viziunilor si o anume sensibilitate fantasta, irizata de melancolii crepusculare. Cel dintii in ordinea cronologica a primei editari este volumul Colomba de Ilarie Voronca (1927) – de fapt, un amplu poem de dragoste dedicat sotiei sale, Colomba. Volumul-poem este impartit in cinci sectiuni si se deschide […]