Zevedei Barbu: Drum şi destin printre husarii istoriei

Fragment din volumul în curs de apariţie la Editura Tracus Arte

  • Recomandă articolul
După un debut foarte promiţător la Universitatea din Cluj (mutată la Sibiu, după cedarea nordului Transilvaniei, în 1940) şi revenirea sa în prim-plan – politic şi intelectual –, între 1945 şi 1947, Zevedei Barbu a dispărut de pe scena intelectuală, culturală şi universitară românească, după ce şi-a abandonat postul de consilier principal de la Ambasada noii Republici Populare Române din Londra. Fostul student al lui D.D. Roşca, devenit mai apoi un colaborator foarte apropiat al lui Lucian Blaga, a reînceput, în Anglia, o a doua carieră universitară şi de cercetător în diverse domenii ale ştiinţelor sociale, ca istoria şi filozofia. Ca filozof, tînărul Barbu s‑a simţit atras mai mult de Hegel decît de Kant; nici contemporanii germani, de la Vaihinger la Klages şi Spengler, gînditori pe care Lucian Blaga i-a apreciat, nu-l prea atrăgeau; îl intriga însă Heidegger, pe care încercase să-l înţeleagă într‑o cheie hegeliană. Viziunea sa politică nu era marxistă; Barbu credea mai degrabă într-o lume nouă, pe pragul căreia va sta înscrisă dedicaţia spiritui et dolori sacrum; după trecerea acestui prag şi după multe urcuşuri şi coborîşuri, călătorul va găsi calea către ceea ce, în 1942, tînărul filozof numea „experienţa macreică“*: „Lumea nouă, care va apărea, va […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12886 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }