Aventura realităţii

Pentru un capitol consistent al istoriei picturii, una dintre problemele fundamentale a fost raportul dintre imagine şi realitatea pe care ea se întemeiază. În această paradigmă, cele două atitudini posibile în conexiunea dintre reprezentare şi model – reproducerea fidelă sau interpretarea (idealizată) – sînt îndeajuns de timpurii pentru a aparţine mitologiei artistice fondatoare: legendarul Zeuxis, pictor grec din epoca lui Pericle, este creditat deopotrivă cu atingerea iluzionismului (fresca cu struguri asupra căreia s-ar fi repezit păsările) şi cu cosmetizarea realităţii („portretul“ Elenei din Troia, compus din trăsăturile celor mai frumoase cinci fecioare din Crotona). Cam în aceeaşi perioadă s-a înfiripat o altă dihotomie, aplicată cu deosebire asupra subiectului pictural, între reprezentarea „grandioasă“ (megalographia) şi cea a „lucrurilor mărunte“ (rhopographia). În fine, pentru o sumară circumscriere a acestei problematici, se cuvine să reţinem şi conceptul de mimesis, a cărui vulnerabilitate iniţială (Platon identifica o dimensiune reprehensibilă a artei tocmai în virtutea copierii deja intermediate) este contrabalansată de forţa structurantă pentru teoria (şi practica) artei în secolele XV-XVII.   Odată cu Renaşterea, cele două disjuncţii – „real-imaginar“, respectiv „mare-mic“ – sînt (re)activate şi articulate întocmai pe calitatea mimetică a picturii. Pe de o parte, apar variaţiuni pe tema „înşelării ochiului“, mai ales […]