„Banalitatea raului“

Cind Marius Oprea a publicat sub acest titlu O istorie a Securitatii in documente. 1949-1989 (Editura Polirom, 2002) a voit sa prezinte numai fapte, adica interogatorii, rapoarte, regulamente si note biografice. Singurul comentariu se afla intr-un scurt Cuvint inainte, construit pe ideea ca, la sfirsitul celor patru decenii de „terorism de stat“, „raul impregnase universul cotidian, se banalizase“ si, ca atare, „represiunea… nu mai iesea in evidenta“. Banalitate inseamna aici nu lipsa de gravitate in sine a teroarei, nici diminuarea ei la un moment dat, ci, dimpotriva, excesul ei: teroarea facea parte atit de evident din cotidian, incit nu-i mai dadeam atentie, in acelasi fel in care nu mai vedeam drumul pe care-l faceam zilnic la serviciu. Raul familiar, cu alte cuvinte, se confunda cu cel din natura, se naturalizeaza, in sensul ca nici nu te mai gindesti ca i te poti impotrivi, asa cum nu poti face nimic nici contra secetei sau a furtunii: singura atitudine „inteleapta“ este sa astepti sa treaca, adapostindu-te, ascunzindu-te, intr-o nisa retrasa, de exemplu in viata privata, altfel spus, intr-o nepasare in care frica originala este coafata cu ciucuri atemporali, precum imperativul familiei, carierei, culturii. Aceasta banalizare a raului are la nivel individual, desigur, […]