Băsescu: atac la Rege

Istoria unei săptămîni în care şeful Statului nu mai poate fi apărat decît prin tăcere

  • Recomandă articolul
De unde a început totul? Miercuri, 22 iunie 2011, în emisiunea de la B1 TV, realizată de Ion Cristoiu şi Robert Turcescu, Traian Băsescu face următoarele afirmaţii consternante: Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămîne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că Statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu – n. red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război – şeful de stat şi prim-ministrul. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm de toate păcatele.  În contextul împlinirii a 70 de ani hai să-i spunem de la celebra „Soldaţi români, vă ordon, treceţi Prutul!“, dacă aş fi fost în acel moment istoric, aş fi dat acelaşi ordin, pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu. Dacă aveam condiţiile de atunci, probabil că aş fi făcut-o. Tot continuăm să considerăm că abdicarea regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.