BIFURCAŢII. Amintiri din copilărie

Nu ştiu alţii cum sînt? Ba da, trebuie că sînt ca mine: au şi ei nostalgia perioadelor cînd, copii fiind, nu cutreierau nimic, pentru că erau bolnavi, stăteau închişi în casă şi erau răsfăţaţi de toată lumea. Sînt convins că aşa e. Să mă blindez, totuşi, cu un citat, pentru cititorii mai prepuielnici. Iată, din Bernhard Schlink, Cititorul (Polirom, 2009): „Ce pline de vrajă sînt perioadele de boală în copilărie şi adolescenţă! Lumea din afară, din libertate, din curte, din grădină sau de pe stradă pătrunde în camera bolnavului doar ca un zgomot surd.   Înăuntru, creşte lumea poveştilor şi a făpturilor despre care citeşte bolnavul“. La mine, cel mai frumos şi mai frumos a fost cînd am avut oreion, prin clasa a II-a sau a III-a. Făcusem un cap cubic, îmi spuneau „pătrăţel“, dar nu conta, că nu mă vedeau decît părinţii şi bunicii. Stăteam la opt, într-un bloc-turn, ultimul dintr-un şir de şase, de pe 1 Mai, înspre Piaţa Chibrit. Lumea din afară se reducea la zgomotul tramvaielor 3 şi 20, al autobuzului 34, mai tîrziu rebotezat 134, şi al glasurilor indistincte ale copiilor care se jucau în părculeţul dintre blocuri – un teren mic, care atunci mi […]